Si ei fac parte din joc… chiar daca nu sunt actorii principali. Mai mereu injurati, foarte rar aplaudati, arbitrii sunt tot oameni, cu trairi si sentimente... Sunt Ionut Borcan si va astept, saptamanal, pe frf-cca.ro, pentru a descoperi impreuna povestile lor.

In perioada 31 ianuarie - 11 februarie 2012 a avut loc, in Croatia, turneul final al Campionatului European de futsal. Pe langa nationala, tara noastra a fost reprezentata si de arbitrul argesean Iustin Bogdan Sorescu. Singurul arbitru roman prezent la un astfel de turneu final.

Cu siguranta ca in 1992, cand a absolvit cursurile de arbitraj, nu visa ca peste ani va ajunge sa oficieze la fotbal in sala, ba chiar la finala unei competitii de nivel european. Nici n-avea cum, pentru ca la noi acest sport a aparut oficial in 2002-2003, atunci cand s-a organizat primul Campionat National. Dar cum viata e plina de surprize si lui i-au fost rezervate cateva. Unele placute, altele mai putin…

Dupa o retrogradare si o revenire in Lotul National, in care ajunsese in 2001, in 2003 a ales sa devina arbitru la fotbalul in sala. “Aparitia futsalului in Romania a facut sa devin si eu arbitru. Am inceput sa indragesc acest sport si pana la urma sa il aleg in momentul in care a trebuit sa optez intre fotbalul pe teren mare si cel in sala.”. Si cum moto-ul sau este “Orice sut in fund e un pas inainte”, alegerea s-a dovedit una foarte inspirata. Astfel i s-a indeplinit visul de a deveni arbitru international, chiar daca la alt sport. Pe langa Euro 2012 a participat si la turneul final din 2010, iar acum isi doreste sa ajunga la Campionatul Mondial din Thailanda, care se va desfasura anul acesta. Ar fi frumos atat pentru el, cat si pentru arbitrajul romanesc.

Cum ai devenit arbitru de fotbal? Te-a influentat cumva faptul ca tatal tau a avut aceeasi pasiune?

Cand eram inca copil (17 ani), la liceul militar, jucam fotbal la juniori, uneori chiar la seniori, in   echipa ASIM Constanta, in divizia judeteana. Deoarece in urma unei accidentari nu am mai reusit sa scap de “frica advesarului” am decis sa incep cursurile de arbitri. In acea perioada, la Constanta si la Pitesti se incheiase sesiunea de scolarizare, asa ca la indrumarea tatalui m-am dus la Slatina. La finele cursurilor m-am transferat la Constanta, acolo unde am terminat si studiile superioare. In acest colegiu m-am format in meseria de arbitru de fotbal pana la nivelul Diviziei C. Din 1997, anul in care am absolvit facultatea, am revenit in orasul natal, Pitesti. Aici locuiesc si in prezent, impreuna cu sotia si cei doi copii. Daca stau sa ma gandesc mai bine, sunt sigur ca activitatea tatalui meu m-a influentat si m-a facut sa aleg meseria de arbitru, pe care am indragit-o de pe vremea in care el a practicat-o.

Ce inseamna arbitrajul pentru tine? Ce diferenta este intre a fi arbitru de fotbal, respectiv de futsal?

De la un simplu  hobby, arbitrajul a devenit un stil de viata pentru mine. Este o activitate care imi lipseste foarte mult in perioada vacantelor. Chiar daca in futsal nivelul financiar este foarte scazut, pot spune chiar nesemnificativ, arbitrajul a ramas ca o activitate pe care o iubesc si doresc sa o practic pana la 45 de ani. Diferenta intre cele doua sporturi este foarte mare, incepand de la nivelul financiar pana la satisfactiile pe care le ai in urma activitatii de arbitru. Daca la futsal nivelul financiar este mic, satisfactiile sentimentale sunt nepretuite. Am trait clipe splendide, pe care in fotbalul mare nu stiu daca ajungeam sa le intalnesc. O alta diferenta foarte importanta este ca in futsal oficialii echipelor nu cauta niciodata sa dea vina pe arbitru, in cazul in care pierd. Din contra,  suntem felicitati pentru munca pe care o depunem. De altfel in futsal arbitrii se bucura de credibilitate si apreciere din partea echipelor si a oficialilor. De aceea nici nu au fost “scandaluri” ca la fotbalul mare.

In Croatia ai arbitrat 3 jocuri, printre care o semifinala, si ai facut parte din brigada care a oficiat finala mare (cronometror), dar si din cea de la finala mica (rezerva). Cu ce impresii te-ai intors de la Euro 2012?

In Croatia am putut sa vad ce inseamna intr-adevar sa fii arbitru. Incepand cu stagiile de pregatire zilnice si terminand cu aprecierile spectatorilor aflati in tribuna in momentul in care oficiai. Am arbitrat semifinala in care Croatia a pierdut in fata Rusiei. 15.000 de spectatori au aplaudat atat propria echipa cat si adversarii si brigada de arbitri. Sunt momente care pe mine m-au facut foarte fericit, pentru ca munca noastra a fost apreciata asa cum ne doream. Despre Croatia, despre organizarea Campionatului European, despre momentele petrecute acolo am cuvinte numai la superlative. Sper sa se mai repete o astfel de experienta.

Esti singurul arbitru roman care a ajuns la turneul final al Campionatului European de futsal. Ba chiar ai doua prezente consecutive. Ce-ti mai doresti de la arbitraj?

Inca ma consider la inceputul carierei de arbitraj pe plan international si de aceea am multe obiective de atins. Asa cum am spus unei persoane, eu vad in ecusonul FIFA doar jocurile cu adevarat importante, cum ar fi finala Campionatului European si bineinteles Mondial. Acum astept si o convocare la Campionatul Mondial din Thailanda, ce se va disputa tot anul acesta, de aceea ma si pregatesc suplimentar.

Care este rolul familiei in activitatea pe care o desfasori?

Spre bucuria mea, familia m-a sustinut intotdeauna si se bucura de fiecare data cand am cate un succes in acest domeniu. Chiar daca uneori imi este greu sa ma pregatesc sotia ma impinge de la spate spunandu-mi “Ce, vrei sa te faci de ras?”. Asa ca nu prea am scapare si sunt “obligat” sa o fac. Din punctul meu de vedere, daca nu ai sprijinul familiei, in orice domeniu, nu poti sa reusesti sa faci performanta, oricat ai vrea.

De ce crezi ca are nevoie un arbitru pentru a ajunge in top?

Pe langa munca titanica din perioada de pregatire, jocuri, curaj si aptitudini, un arbitru mai are nevoie si de un pic de noroc. In arbitraj norocul este un factor “obligatoriu” ca sa poti ajunge in top.

De ce ai indruma tinerii sa se indrepte spre arbitraj. Si ce i-ai sfatui sa aleaga - fotbal sau futsal?

In primul rand este un sport despre care tinerii ar trebui sa constientizeze ca ii pregateste pentru viata. Iti intareste personalitatea, te face mai disciplinat si pana la urma ajunge sa fie un stil de viata foarte frumos si placut. Atat fotbalul cat si futsalul sunt sporturi foarte frumoase si fiecare are momentele de satisfactii proprii, asa ca imi este greu sa ii indrum catre unul sau altul. Le recomand sa le incerce pe amandoua si isi vor da seama singuri. Eu sunt foarte multumit pentru ca in final am ales futsalul, deoarece aici am trait cele mai frumoase clipe.

Ce oras/tara in care ai arbitrat te-a impresionat cel mai mult?

Ca oras imi place Parisul, dar din pacate nu a avut nici o legatura cu arbitrajul. Insa ca oras in care am arbitrat cel mai frumos mi s-a parut Tolmin (Slovenia), deoarece avea o arhitectura veche si te simteai ca si cum traiai in trecut. Tara care m-a impresionat a fost Spania, unde am avut ocazia sa vizitez mai multe orase frumoase.

Ai urmat cursurile Universitatii de Marina si Transport Maritim din Constanta. De ce nu esti marinar?

Anul 1997 a fost unul de cotitura pentru mine. Am absolvit facultatea, m-am casatorit si am intrat in lotul divizionar C, ca arbitru de fotbal. Acesta a fost si motivul care m-a facut sa raman pe uscat si aproape de sotia mea. Speram ca voi ajunge un arbitru international de talie mondiala. Am ajuns intr-adevar arbitru international, dar la futsal, nu la fotbal, cum visam in acele momente (aveam numai 23 ani).

Ce iti place sa faci in timpul liber?

Sa calatoresc cat mai mult. Este un hobby de pe vremea liceului.

Ce nu-ti place la un om?

Minciuna, neseriozitatea, lasitatea, hotia…