Si ei fac parte din joc… chiar daca nu sunt actorii principali. Mai mereu injurati, foarte rar aplaudati, arbitrii sunt tot oameni, cu trairi si sentimente... Sunt Ionut Borcan si va astept, saptamanal, pe frf-cca.ro, pentru a descoperi impreuna povestile lor.

Daca ne uitam la data nasterii, am putea spune ca, la sfarsitul acestei luni, va implini... 7 ani. Asa cum glumeste chiar ea. Pentru ca e nascuta pe 29 februarie. Iar, in calendar, aceasta zi apare o data la patru ani. Daca faceti insa o inmultire, veti afla varsta reala a arbitrului asistent FIFA Carmen Gabriela Neagu.

Tanara oradeanca a inceput arbitrajul la doar 16 ani, atunci cand inca nu stia ce inseamna aceasta activitate, despre care spune, acum, ca “reprezinta o parte din viata mea”.  La fel cum spune si despre sah, cealalta mare pasiune a sa. Pe lista FIFA a ajuns in 2008, an in care a debutat si in Liga I.

Carmen este o persoana extrem de ocupata, care isi imparte timpul intre “garzile” de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea, acolo unde este medic, arbitraj si familie. Motiv pentru care mi-a luat ceva vreme sa obtin interviul de mai jos.

Ai urmat cursurile scolii de arbitri la o varsta destul de frageda - 16 ani. Ce te-a determinat sa alegi aceasta cale?

Mi-a placut. Mi s-a parut un sport complex, desi, serios vorbind, pe atunci nu stiam de fapt ce inseamna cu adevarat acest cuvant sau munca in arbitraj. Am jucat sah inainte de a deveni arbitru. De aceea am zis ca arbitrajul e un sport complex, pentru ca imbina mai multe tipuri de efort, in acelasi timp: efortul mintii, pentru rezolvarea fazelor de joc (sportul mintii), ce se suprapune cu efortul fizic si factorul emotional. Presiunea, emotiile jocului - toate acestea se imbina, se suprapun intr-o fractiune de secunda pentru a picta arbitrajul.

Iti mai amintesti cum a fost primul tau meci?

Da. Cu multe emotii. A fost, bineinteles, la juniori, intr-un sat - Biharea. Nu aveam nici echipament. Mi-au adus colegii (Ciprian Dansa si Octavian Sovre).

Ai practicat sahul de performanta. Ai renuntat la aceasta pasiune?

Nu am renuntat. Este o parte din viata mea care m-a ajutat si ma ajuta si astazi.    

Ce inseamna arbitrajul pentru tine?

Reprezinta o parte din viata mea. Chiar daca poate parea ciudat, se imbina perfect cu munca mea, ambele ma tin in echilibru. Dupa ce invatam mergeam la antrenament si invers. Iar in afara de asta m-a ajutat sa cunosc oameni extraordinari, care prin felul lor mi-au fost si-mi sunt modele - exemple in viata.

Este greu, ca fata, sa arbitrezi in Romania? Care este diferenta intre meciurile din tara si cele de afara?

Daca privesti dintr-o anumita parte e putin mai greu. Dar, asa cum toata lumea stie, cand faci ceva din placere si cu placere acel greu devine ceva frumos, placut. Sunt si diferente si asemanari intre meciurile din tara si cele internationale. Din punct de vedere al aplicarii Legilor Jocului e  aceeasi munca. Din alte puncte de vedere insa - terenuri, mentalitati, oameni, atmosfera - e putin diferit. Dar fiecare om e diferit si acest lucru se vede in activitatile pe care le desfasoara. Ma bucur si astept cu nerabdare sa primesc delegari, sa ma intalnesc cu colegii. Apoi, sa ma intorc acasa linistita ca am reusit sa pun in practica ceea ce mi-am dorit si ne-am dorit ca brigada: sa realizam un arbitraj excelent, care sa ne dea speranta ca ne vom revedea si la alte meciuri. Iar pentru oamenii cu care te-ai intalnit  la stadion - ma refer la observatori, colegi, delegati, toata lumea care a particitat la desfasurarea jocului -, sentimentul de liniste si placere ca am avut o colaborare buna.

Ai arbitrat destule jocuri in Europa. Cum este tratat fotbalul feminin in alte tari?

In afara tarii am oficiat doar la fete. Comparativ cu Romania, acolo se acorda o importanta mai mare fotbalului feminin. La noi, din pacate, economia si-a pus amprenta mai mult in aceasta lume. Daca facem o comparatie, exista diferente si intre tari. Am arbitrat in Anglia si stadionul a fost plin, iar fetele erau jucatoare profesioniste. Din pacate, in alte tari, cu o economie mai firava, lucrurile se modifica usor .  

De ce ai ales medicina ca profesie? Si cum se impaca ea cu arbitrajul?

Sper sa ma ajute Dumnezeu sa devin, asa cum am visat de mica, acel om care sa poata spune lumii, prin lucruri concrete, ca orice durere are alinare, orice mahnire are o bucurie si ca orice bola are vindecare. Cele doua meserii sunt in echilibru. Arbitrajul m-a ajutat si ma ajuta sa-mi manifest o parte a personalitatii mele, iar medicina cealalta.

Care este rolul familiei in activitatea pe care o desfasori?

Familia m-a sustinut mereu. De la primii pasi in lumea arbitrajului. Le multumesc si le voi multumi mereu mamei, tatalui, fratelui si sotului meu. Si ii rog sa ma sustina in continuarea.

De ce ai indruma fetele sa se indrepte spre arbitraj si ce sfaturi le-ai da la inceput de drum?

Nu stiu ce sa zic. Eu cred ca fiecare om are drumul si locul sau in viata si ajunge unde trebuie sa  ajunga. Sfatul este sa faca doar ceea ce simte acea persoana.

Anul acesta este bisect, asa ca iti poti serba ziua de nastere pe 29 februarie. Cum procedezi in ceilalti ani?

Da. Voi implini, cum se zice, 7 ani. Altfel, imi sarbatoresc ziua pe data de 1 martie.

Ce iti place si ce nu ?

Imi plac: animalele, natura, pacea, lumina, muzica. Atmosfera de sarbatori, imbratisarile calde si, cel mai important, oamenii. Fiecare are multe lucruri frumoase, dragute, speciale, in el. Trebuie sa vrem sa le vedem. Dintre mancaruri, imi place pestele.

Nu-mi place durerea, iar ca gen muzical - jazzul.

Transmite-le, te rog, un mesaj iubitorilor de fotbal din Romania.

Le doresc sanatate.