Si ei fac parte din joc… chiar daca nu sunt actorii principali. Mai mereu injurati, foarte rar aplaudati, arbitrii sunt tot oameni, cu trairi si sentimente... Sunt Ionut Borcan si va astept, saptamanal, pe frf-cca.ro, pentru a descoperi impreuna povestile lor.

Alina Mihoc s-a nascut la Ineu, in urma cu 29 de ani. In 2002 a devenit arbitru, oficiind, de atunci si pana in prezent, la peste 1000 de jocuri. In 2007 a promovat in Liga 3, iar in 2009 a ajuns in esalonul secund, ca arbitru asistent. In afara gazonului cocheteaza cu jurnalismul, visand sa-si construiasca o cariera si in aceasta meserie...

Ce te-a determinat sa alegi calea arbitrajului? Crezi ca este o meserie potrivita pentru o fata?

De cand ma stiu mi-a placut fotbalul, pe care-l jucam zi de zi cu baietii. Intr-un final m-am hotarat sa urmez cursurile de arbitraj si nu am nici un regret pana in ziua de astazi. Nu stiu daca e o meserie potrivita pentru o fata, dar mie mi se potriveste.

Iti mai amintesti cum a fost la primul tau joc?
N-am sa uit niciodata! Doamne, cat am asteptat momentul in care urma sa arbitrez primul meu meci! S-a jucat pe-o jumatate de teren. Erau copii, iar eu nu aveam arbitri asistenti. Imi amintesc ca inainte de meci am mai repetat o data Legile Jocului, ca sa fiu sigura de ceea ce va  urma. Nu stiam sa fac diferenta dintre o lovitura libera directa si o lovitura libera indirecta. Noroc cu un coleg, aflat in tribuna, care mi-a explicat, la pauza, cum sta treaba.

Este greu, ca fata, sa arbitrezi in Romania?

Nu pot spune ca este greu. Poate, uneori, din cauza presiunilor sau vorbelor ce se aud din tribuna. Dar daca esti pregatita tot timpul si concentrata la meci nu este greu deloc.

Ce inseamna arbitrajul pentru tine?

Ma defineste, ma implineste ca om. E ceva ce nu poti explica in cuvinte. E un vis devenit realitate.

Poti sa ne povestesti o intamplare amuzanta de la jocurile oficiate? Dar una mai putin placuta?

Eram la un meci de liga a 4-a, la noi in judet. Unul dintre suporteri se plimba prin spatele meu, cu un buchet de flori, si ma intreba daca nu vreau sa fiu sotia lui. O intamplare neplacuta s-a petrecut la Sebis, la un meci de liga a 5-a. Eram o brigada de fete, cu mine la centru. Prima brigada feminina de la noi din judet. Prin minutul 84, oaspetii nu au mai vrut sa continue meciul, nemultumiti de una dintre deciziile luate de o colega de-a mea de la linie. Din pacate, jocul nu s-a mai reluat si nici brigada feminina n-a mai fost delegata la vreun meci! Am ramas cu un mare regret.

Care este cea mai frumoasa amintire din cariera de arbitru?

Ziua in care am aflat ca am promovat in liga a 3-a a fost si va ramane cea mai frumoasa amintire.

Ai absolvit facultatea de jurnalism. Vrei sa profesezi in domeniu sau te vei multumi cu meseria de arbitru, introdusa recent in Romania?

Lucrez la o televiziune din oras, dar inca nu ma simt implinita in aceasta meserie. Astept sa mi se implineasca si acest vis, de a urca cat mai sus in cariera de jurnalist sportiv.

Care este rolul familiei in activitatea pe care o desfasori?

Familia m-a sustinut mereu, inca de la primii pasi in lumea arbitrajului. Principalul sustinator este fratele cel mic. Mama nu prea stie nici acum ce inseamna fotbalul, nu imi impartaseste pasiunea, dar se bucura impreuna cu mine de realizarile mele. Tata, Dumnezeu sa-l ierte!, ma vegheaza din Ceruri si stiu ca este multumit de mine si se bucura pentru “pitica lui”. Prietenul imi este mereu alaturi, ma sprijina si imi da sfaturi. Pentru asta le multumesc din suflet!

De ce ai indruma fetele sa se indrepte spre arbitraj si ce sfaturi le-ai da la inceput de drum?

Pentru ca este o meserie frumoasa, te ajuta sa cunosti oameni minunati, sa legi prietenii. Le sfatuiesc sa nu faca niciodata vreun compromis.

Unde te vezi peste 10 ani?

Inca nu m-am gandit, probabil tot in lumea aceasta frumoasa a arbitrajului.

Ce iti place si ce nu?

Imi plac copiii, oamenii, natura, atmosfera de sarbatori. Nu imi place minciuna si falsitatea.

Transmite-le, te rog, un mesaj iubitorilor de fotbal din Romania.

Multa sanatate!