Si ei fac parte din joc… chiar daca nu sunt actorii pricipali. Mai mereu injurati, foarte rar aplaudati, arbitrii sunt tot oameni, cu trairi si sentimente... Sunt Ionut Borcan si va astept, saptamanal, pe frf-cca.ro, pentru a descoperi impreuna povestile lor.

La 31 de ani, Adrian Viorel Cojocaru viseaza ca va ajunge sa traiasca intr-o “alta Romanie, o Romanie in care bunul simt, civilizatia si intelegerea sa predomine”. De profesie inginer, tanarul galatean isi imparte ziua intre serviciu, antrenamente si familie. Un program asemanator cu al multora dintre colegii de arbitraj. Activitate despre care spune: “a devenit parte integranta a vietii mele”. In ciuda acestui lucru insa, ii vine greu sa gaseasca argumente prin care sa-i determine si pe altii sa devina arbitri. Paradoxal, nu? Chiar daca nu o spune clar, iti poti da seama ca il afecteaza modul in care sunt tratati arbitrii in Romania. De aici venind aceasta retinere...

Cum ai devenit arbitru de fotbal?

Probabil la fel ca in cazul marii majoritati a arbitrilor, in momentul in care am realizat ca nu pot face performanta ca jucator. Desi aveam in spate un titlu national la juniori, un an jucat la nivelul Ligii a II-a si foarte multe jocuri in campionatul de tineret, mi-am indreptat pasii spre scoala de arbitri, pe care am absolvit-o in decembrie 2000.

Ce inseamna arbitrajul pentru tine?

Este foarte greu sa explic in cateva cuvinte. In ultimii ani, arbitrajul a devenit parte integranta a vietii mele si aproape tot ceea ce fac se leaga de aceasta activitate. Sunt foarte atent la toate detaliile unei vieti ordonate, propice performantei, chiar daca in programul meu zilnic sunt si orele petrecute la serviciu.

Poti sa ne povestesti o intamplare amuzanta de la jocurile oficiate? Dar una mai putin placuta?

Da, si o sa incep cu partea neplacuta. Se intampla in toamna anului 2005, in timp ce ma indreptam spre Buzau impreuna cu doi colegi, pentru a oficia la un joc de Liga a III-a. Pe raza judetului Braila, am fost implicati intr-un accident rutier destul de serios, care a condus la transportarea a doi dintre noi la spital. Dupa acordarea ingrijirilor medicale, am parasit unitatea medicala pe propria raspundere si am plecat spre Buzau, unde am ajuns cu 5 minute inainte de ora oficiala. Dupa realizarea formalitatilor, cu o intarziere de 15 minute, am fluierat inceputul jocului. Comicul acestei intamplari nefericite consta in imaginea unui joc in care erau angrenati 22 de jucatori condusi de cei trei arbitri, dintre care doi aveau capul bandajat, iar cel de-al treilea un brat luxat.

Care este cea mai frumoasa amintire din cariera ta?

Debutul in Liga I si afisarea rezultatelor la concursul de promovare in Liga a II-a reprezinta momentele cele mai placute ale activitatii mele de pana acum.

In turul campionatului ai debutat in primul esalon, unde ai condus 7 partide. Cum a fost impactul cu Liga I?

Am debutat la jocul FC Brasov-Petrolul Ploiesti, un meci care a reprezentat pentru mine o premiera din mai multe puncte de vedere. Pe langa faptul ca era primul joc in Liga I, a fost si primul joc arbitrat in nocturna si, de asemenea, primul joc arbitrat cu sistem de comunicatie. Cu toate aceste elemente noi, am avut o prestatie apreciata de toti cei implicati.

Cum reusesti sa treci peste momentele dificile, inevitabile in viata unui sportiv?

Intr-adevar, momentele grele sunt inevitabile in viata unui arbitru. Este foarte important ca dupa un joc mai putin reusit sa identifici factorii care au generat prestatia nesatisfacatoare si sa muncesti si mai mult pentru a elimina respectivele deficiente, iar erorile sa apara din ce in ce mai rar.

Cum arata saptamana premergatoare jocului? Urmezi un program special?

Mi-am impus ca in perioada competitionala sa nu treaca nici o saptamana in care sa nu arbitrez macar un joc, indiferent de categorie. Consider ca oricata pregatire se face (atat fizica, cat si teoretica), doar jocurile sunt acelea care, exact ca si in cazul fotbalistilor, “te tin in mana”. De aceea, pentru mine toate saptamanile debuteaza la fel - analiza jocului precedent si antrenamente. Programul special incepe miercuri sau joi, in momentul sosirii delegarii si consta, pe langa pregatire fizica si teoretica, si in pregartirea tactica si mentala a jocului, respectiv prin strangerea de informatii si vizualizarea de imagini cu echipele pe care urmeaza sa le arbitrez.

Unde te vezi peste 10 ani?

Din punct de vedere social, poate intr-o “alta Romanie”, o Romanie in care bunul simt, civilizatia si intelegerea sa predomine. Profesional, sunt adeptul pasilor mici, dar siguri. De aceea, mi-ar fi greu sa va raspund la aceasta intrebare. Cu siguranta nu o sa abdic de la principiile mele si indiferent de greutatile pe care le voi intampina, tintele mele vor ramane intotdeauna foarte ridicate.

Care este rolul familiei in activitatea pe care o desfasori?

Cei dragi au fost tot timpul langa mine si mi-au asigurat acel climat necesar unei stari pozitive atat inainte cat si dupa jocuri, oferindu-mi sprijin si incredere.

De ce ai indruma tinerii sa se indrepte spre aceasta activitate si ce sfaturi le-ai da la inceput de drum?

Sincer, este foarte greu in aceste momente, data fiind conjunctura actuala, sa gasesti argumente pro in clipa in care doresti sa indrumi pe cineva pe aceasta cale. Referitor la cea de-a doua parte a intrebarii, consider ca nu am ajuns inca la un nivel la care sa-mi pot permite sa dau sfaturi.

Cum iti petreci timpul liber?

Am un program destul de incarcat chiar si in perioada extracompetitionala. De aceea, putinul timp liber pe care il am caut sa il dedic in totalitate familiei, in special copilului meu. Suntem impreuna ori de cate ori avem prilejul si niciodata nu spunem nu unei plimbari, unui film sau unei piese de teatru, dar mai ales unei sesiuni de inot.

Transmite-le, te rog, un mesaj iubitorilor de fotbal din Romania.

Sa nu uite niciodata ca, inainte de toate, fotbalul este doar un joc, un joc in care spiritul de fairplay trebuie sa domine.